Închide
Vizita de studiu a delegației Republicii Moldova în or. Vilnius, Lituania

În perioada 30 mai – 3 iunie 2022, delegația Republicii Moldova, reprezentată de Serviciul Prevenirea și Combaterea Spălării Banilor, Procuratura Anticorupție, Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale și Centrul Național Anticorupție, a participat la vizita de studiu organizată în cadrul Proiectului TWINNING „Eficientizarea sistemului de prevenire și combatere a spălării banilor și finanțării terorismului în Republica Moldova”, care a avut loc în orașul Vilnius, Lituania.

În cadrul vizitei de studiu au avut loc ședințe cu reprezentanții Serviciului de investigare a crimelor financiare din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, Unitatea de Informații Financiare, Centrul de Excelență în domeniul prevenirii și combaterii spălării banilor și finanțării terorismului, Procuratura Generală, Biroul Poliției Criminale, Curtea Supremă de Justiție și Serviciul Special de Investigații al Republicii Lituania

În cadrul sesiunilor de studii au fost prezentate informații despre cele mai bune practici implementate în domeniul contracarării spălării banilor, tehnici și metode, inclusiv mecanisme de cooperare internațională, care contribuie la combaterea fenomenului de spălare a banilor și finanțare a terorismului, în special fiind abordate subiecte actuale precum activitatea financiară a companiilor Fintech, licențiate în Lituania, mecanismele de spălare a banilor, aplicarea sancțiunilor internaționale etc.

Activitățile desfășurate pe parcursul vizitei de studiu, au oferit posibilitatea de a beneficia direct de experiența instituțiilor partenere, în vederea eficientizării la nivel național a sistemului de prevenire și combatere a spălării banilor și finanțării terorismului.